Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat luni, printr-o postare pe Facebook, că „numai în primele 8 ore s-au realizat 13.012 plăți cu cardurile de energie, în valoare de 4.375.605 lei”.
Ministrul recunoaște că în realizarea mecanismului au existat și unele sincope, dar susține că au fost rezolvate în timp util.
„(…) Ne-am redresat din mers și am reușit să îl punem pe picioare. Și de astăzi este operațional”, a precizat Marcel Boloș.
Luni, 20 februarie, a fost prima zi în care beneficiarii ajutoarelor au putut face plăți cu cardurile de energie. MIPE a realizat și un ghid care este disponibil pe pagina de internet a ministerului.
Cardurile, oferite din fonduri europene nerambursabile ce erau în risc de pierdere în perioada de programare 2014-2020, sunt emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română.
Beneficiarii de sprijin pot folosi ajutorul pentru plata facturilor la energie direct la poștaș, la orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural sau online, prin intermediul aplicației Poștei.
FOTO – Facebook.com/BolosIoanMarcel